|
|
Jurnalismul este unul dintre fenomenele cu cea mai spectaculoasa dezvoltare dupa 1989. Spectaculos nu înseamna însa si perfect. As spune ca presa si, în general, mass-media s-au dezvoltat "româneste", reflectînd, adica, fidel, în devenirea lor, toate calitatile si cusururile societatii românesti, aflate de vreo 10 ani în fierbere, ba chiar cu momente cînd da în clocot.
A constata ca, iesite din încorsetarea si închistarea la care le obliga regimul comunist, mass-media s-au adaptat azi masiv la "cerintele" publicului – nu este suficient. Din doua motive clare: Primul, ca nu exista un public, un singur public, omogen, prestabilit si imuabil. Si al doilea: ca, fara a pune nici o clipa la îndoiala suveranitatea deplina, democratica, a publicului, e cuminte sa observam ca e supus si el legilor evolutiei; cu alte cuvinte, ca un public receptor de mesaj mediatic se formeaza. Daca tatal meu a avut bunul obicei ca, în timp ce ma jucam fascinat cu trenuletul electric pe care abia mi-l adusese, sa puna la picap Mario del Monaco sau Enrico Carusso sau Toti dal Monte, cu "Questa o quella" sau "La donna e mobile" sau "Una voce poco fa", rezultatul a fost ca pustiul care eram s-a impregnat pe nesimtite cu gustul pentru acest gen de muzica si adultul de azi e un iubitor de opera. Ati înteles ce vreau sa spun cu aceasta marunta evocare personala. Daca presa de azi nu s-ar multumi sa „elogieze", doar, cultura, ci ar si FACE cultura – în timp, rezultatul ar fi similar. Nu sunt un nostalgic al comunismului, n-am nici un motiv. Dar nu pot sa nu-mi amintesc de pagina a doua a României libere din perioada cînd o conducea Octavian Paler, pagina pe care se gaseau cu regularitate cronici literare semnate de criticii cei mai prestigiosi si mai creditabili, cronici muzicale, cronici teatrale, eseuri pe teme accesibile vizînd relatia dintre arta si viata cotidiana si... alte asemenea delicatese, al caror efect se vadea în cozile de la usile librariilor cînd se punea în vînzare Cel mai iubit dintre pamînteni al lui Marin Preda sau în eforturile îndîrjite pe care le faceau cetateni simpli (si fara legatura cu "meseria literara") de a-si procura Istoria literaturii române de la origini pîna în prezent a lui Calinescu.
Nu trebuie luate în sens absolut cele de mai sus, sunt doar niste exemple quasi-aleatorii dintr-o gama mult mai larga. Cultura, bine-nteles, nu înseamna numai cartea de tip academic, numai muzica de opera sau simfonica, numai arhitectura de mare stil sau baletul Lacul lebedelor. Fireste ca nu. Gradul de cultura al unei societati la un anume moment dat este exhibat de nenumarate gesturi, fapte si acte marunte, a caror suma însa e graitoare. Cultura, prezenta sau nu, se simte si în felul în care oamenii beau o bere pe o terasa, în felul cum tin tacîmul la masa, în tonul cu care-ti raspunde un functionar la un ghiseu, în parerea unui ministru despre hidrogenul din apa de Bucuresti, în raspunsul nervos si trivial al unui asa-zis parlamentar (intrigat ca pe gazetari îi "roade" grija de afacerile lui) si în multe altele. Asa cum lumina, prin fotosinteza, se transforma în frunza si petala de floare, asa si cultura, prin asmilare, se transforma în civilizatie. Fiindca acesta e, în fond, telul. Nu sa avem în raft Istoria religiilor...,a lui Eliade, s-o vada musafirii, nu sa avem pregatit un citat din Heidegger cu care sa epatam la o adica, ci toate acestea si nenumarate altele de-ale spiritului sa ne – ca sa zic asa – "patrunda în sînge" si sa se preschimbe din cunostinte în comportament. Gazetaria, mass-media în genere, prin prezenta lor zilnica în viata omului, pot face mai mult în acest sens decît Academia si toate institutele de cercetare lalolalta.
Dar nu fac. Economia de piata (sau, în fine, imitatia ei) a generat o presa de piata care e tot mai mult o presa de obor. Nu vreau sa ma dau de exemplu, nu am aceasta infatuare. Dar, în spirit pur didactic, voi pomeni una din procedurile cursului meu, într-a carei eficacitate cred. Le vorbesc studentilor despre tehnicile si modalitatile de captare a imaginii cu care se lumineaza micile sau marile ecrane. Printre acestea se numara clasicele miscari de aparat numite panoramare, traveling sau falsa miscare numita transfocare prin care (la cea din urma ma refer) poti restrînge unghiul de la o piata plina de demonstranti pîna la chipul obosit (si cu atît mai expresiv) al unui muncitor disperat ca nu mai are din ce duce de mîncare copiilor. Ei bine, cred ca nu gresesc daca, dupa ce discut despre filmicitatea unui text si despre rosturile logice si estetice ale miscarii de aparat, concretizez prin doua exemple: unul despre filmarea Pietii Universitatii în '90, altul despre cîteva pasaje dintr-un poem celebru, Corbul ?, al lui Edgar Allan Poe.
Un prim palier al culturii si, în partea "cealalta", al comportamentului este limbajul. O mare parte a mass-media românesti de azi (în special televiziuni si ziare) cultiva limbajul excesiv-"colocvial", degenerînd de fapt în grobian, "smecheresc", golanesc, de la ton si pîna la vocabular. (Este, desigur, si vina celor chestionati, intervievati, ca nu riposteaza energic si transant; multi, prea multi oameni politici sunt timorati în fata moderatorilor care practica o obraznicie – acesta e cuvîntul – de cel mai prost gust). Pe de alta parte, limba e vorbita prost pîna la mizerabil: accentele se pun anapoda (mi s-a urît cîte "déja", cîte "aidóma", cîte "prevéderi" am auzit!), numele straine sunt pronuntate rareori corect [cel mai adesea se întîmpla, din cauza americanomaniei, ca nume pur rusesti sau frantuzesti sunt grafiate si rostite englezeste: "Youryi" în loc de "Iuri" sau "silain" în loc de "selin" (Céline), ca sa dau doar doua exemple], prolifereaza expresii straine neurmate de traducerea lor, ca si cum tot românul e tinut sa stie ce-nseamna "lohn", "stand-by", "holding", "briefing" etc., nenumarate cuvinte românesti sunt victime ale unor confuzii elementare (si nu e vorba doar de deja "clasicele" fortuit sau specios): exista zone mediatice în care "troita" e considerata un fel de caleasca, "pertinent" e socotit opusul lui "impertinent", dîndu-i-se întelesul de "politicos" si cîte si mai cîte. Cît priveste stilul din unele gazete, e putin a spune ca se tavaleste în trivialitate mahalageasca: dolarii au devenit "parai", prim-ministrul nu mai "mustra" un subaltern, ci "îi da peste bot" sau "i-o trage", cuplurile nu mai "fac dragoste", ci "si-o pun", cutare potentat nu si-a "procurat un Mercedes", ci "si-a tras un Mertan" s.a.m.d. Chiar si ziare de calitate adopta solutii-hibrid, plasînd deasupra unor stiri, redactate sobru, titluri în registru "manelizat", spre a forta o larga atractivitate.
32.1KB
|
|
