|
|
TELEVIZIUNEA: GENERATOR METODIC DE PROST-GUST SI VIOLENTA
- o privire rapida si alarmata -
În cercetarea noastra, am plecat de la premisa, elementara, ca "televiziunea poate sa adune în fata jurnalului de stiri de la ora douazeci mai multi oameni decît toate cotidianele de dimineata si de seara la un loc" [1] si ca, la mare distanta fata de alti factori (familie, biserica, scoala, anturaj, lecturi), televiziunea este cel mai activ modelator de atitudini si mentalitati.
Mare parte dintre oameni nu citesc nici un cotidian si se dedau trup si suflet televiziunii ca unica sursa de informare. 95% dintre liceeni privesc zilnic la televizor, iar dintre acestia, doar 8,70% citesc zilnic ceva [2]. "Televiziunea detine un monopol de facto asupra modelarii creierelor unei parti foarte importante a populatiei. Or, punînd accentul pe faptul divers (si pe diversiunea divertismentului, am adauga noi; n.GP), umplînd acest timp atît de pretios cu vid, cu nimic sau aproape nimic, televiziunea nu face altceva decît sa elimine informatiile pertinente necesare cetateanului" [3]. Vorbind de o „parte foarte importanta a populatiei" (în general, nu doar vîrstele mici), P. Bourdieu nu exagereaza, întrucît (un exemplu din multe posibile) cercetari sociologice românesti recente, întemeiate pe date audimetrice ale lunii noiembrie 2001, evidentiaza ca „tinerii petrec zilnic, în medie, 175 de minute în fata televizorului, pe cînd adultii, 240 de minute" [4].
În prime time°, violenta acopera 90% din programe [5]. Alternativa violentei televizuale este divertismentul ieftin, delabrat, adesea grobian, cu glume licentioase si muzica usoara care nu e decît o forma de lascivitate ritmata. 40% dintre liceeni pretuiesc manelele [6]. Sub pretextul „naturaletei", al „dezinvolturii" si al „aplombului", majoritatea animatorilor / prezentatorilor acestui tip de emisiuni, dar si ai talk-show°-urilor, vorbesc (vocabular, ton, stil) si au atitudini ce frizeaza sau chiar intra masiv în sfera vulgaritatii, a incivilitatii, a mahalagescului; unii escaladeaza constant culmile grotescului gretos si deviant (cum e cazul unei emisuni Zero, prezentata de un tînar dezaxat, V.Craioveanu, la ProTV). Valori morale ca decenta, discretia, delicatetea, gingasia, tandretea, solidaritatea sunt ca si ridiculizate prin înlocuirea cu cultul succesului-cu-orice-pret, al banului, al învingatorului prin orice mijloace (pumn, glont, viclenie), al individualismului cinic, al smecheriei agresive. Emisiuni ca Vara ispitelor (în România, ProTV) sau Bachelorette, Joe Millionaire, Married By America, Without Prejudice, Blind Date sau Big Brother (SUA, Marea Britanie, România), propaga modelul „privirii pe gaura cheii" în intimitatea cuplurilor, tratate ca niste cobai umani.
Emisiunile de asa-zis divertisment (sentimentaloide, umoristice, competitionale etc.), care sunt marea majoritate, exceleaza – la unison – printr-un prost-gust oribil, o topîrlanie juvenila exhibata cu sarjata dezinvoltura, o sexualitate obsedanta la modul mitocanesc-libidinos, o "veselie" grobiana – toate, emanatii firesti ale cruntei precaritati culturale si educationale. As putea afirma, cu tristete (transformînd un mai vechi slogan) ca mitocania domina România (cel putin în plan mediatic).
S-a afirmat si s-a dovedit, de catre cercetatori specializati în domeniu (e.g. Gerbner, în Televiziunea si comportamentul social) ca violenta televizata influenteaza comportamentul, prin modelarea convingerilor oamenilor, întrucît "telespectatorii ajung sa se identifice cu ceea ce ofera imaginile si transpun reprezentarile «culturale» în practica situatiilor lor de viata cotidiana" [7]. Un studiu efectuat recent, pe 707 familii cu un copil, de catre un grup de cercetatori americani si publicat în revista Science, a demonstrat ca timpul petrecut în fata televizorului este strîns legat de comportamentul agresiv de mai tîrziu, în special pe intervalul de vîrste 16-22 de ani [8]. Constatari perfect similare face, în Franta anului 2002, raportul Kriegel: „Exista efecte ale violentei televizate asupra copiilor, tinerilor si adultilor (...). Efectul este net proportional cu timpul petrecut în fata micului ecran" [9]. Presa din România ofera frecvent exemple, mai ales din palierul non-adultilor: în doar prima luna a anului 2003, un adolescent se spînzura dupa un model din filme, un pusti de 13 ani îsi înjunghie mortal surioara de 6 ani dupa vizionarea unui film horror, alt teenager ataca mascat o benzinarie, un june de 18 ani violeaza o fetita de 7 ani, apoi declara senin ca "s-a jucat asa cum a vazut la televizor" (Adev., 19 iulie 2005) etc. „Programele violente induc, construiesc si potenteaza agresivitatea unui copil. (...) În conditiile în care copilul nu vede decît filme cu batai, bombardamentul agresiv îl «ajuta» sa treaca din normal în patologic" (dr. Elena Branaru, medic primar neuropsihiatru la Centru de Criza pentru Copii si Adolescenti – Spitalul Obregia) [10]. Constatînd gravitatea situatiei, raportul Kriegel propunea interzicerea absoluta a imaginilor de violenta între orele 6,30 si 22,30, ca si înasprirea sanctiunilor penale pentru difuzarea violentei si a pornografiei [11]. 8
"Televiziunea e pusa în slujba unei forme de «viol psihic» asupra indivizilor" [12]. Un efect „colateral" al injectarii cu duritati televizate este indiferenta în fata violentei înconjuratoare si banalizarea violentei, dupa cum un efect „colateral" al instilarii vulgaritatii este proliferarea unui star-sistem derizoriu, în care capata statut de „VIP" (cu poze în tabloide si interviuri radio-tv la ore de vîrf) orice prezentator/prezentatoare de stiri mai ingenios pieptanat(a) sau orice practicant(a) de topaieli cu vocalize exhibînd strip-tease-ic zone erogene. „Aceste false vedete sunt vîrîte pe gîtul oamenilor din nevoia de a aduce public, o audienta cît mai mare, lipsita de orice scrupule" [13]. Corolarul acestui fenomen este o dramatica prabusire a sistemului rational de valori. „Aceasta invazie a prostului-gust duce la dispretuirea culturii înalte. Oamenii nu numai ca nu mai citesc carti si nu mai vad filme de arta, dar au un sentiment de desconsiderare" [14]. Mult mai multi tineri vor sti unde e discoteca Why Not decît unde se afla turnul Eiffel (pronuntat, desigur, aifal) sau Gioconda, vor cunoaste de zece ori mai multe nume de DJ (disk-jockey = comperi ai muzicii în discoteci) decît de genii românesti sau straine.
O rapida scrutare a evolutiei raului (adica a subculturii, a violentei, a grosolaniei, a prostului-gust) în televiziune va evidentia, pe de o parte, în istoria globala a fenomenului, ca, în secolul XIX, deja, Matthew Arnold (1822-1888), în Culture and Anarchy (1869), deosebea trei forme de cultura: rafinata, mediocra si brutala.
La mijlocul anilor '40 ai veacului trecut, Adorno vorbea de anihilarea actului cultural, prin transformarea lui în "marfa", valoare-pret si de degradarea rolului filosofico-existential al culturii. Habermas si întreaga „Scoala de la Frankfurt" observau ca intruziunea legilor pietei în sfera productiei culturale refeudalizeaza societatea, masifica publicul. Frank Raymond Leavis (1895-1978), în Mass Civilisations and Minority Culture (1930) sublinia inechivoc: capitalismul e nociv diverselor forme ale culturii traditionale (p. 79). Leavis a initiat ample "cruciade culturale si morale" pentru ca adevarata cultura "sa îngaduie indivizilor sa supravietuiasca în societatea mecanizata a asa numitelor soap-operas, a muncii alienante, a publicitatii stupide si a mijloacelor de comunicare în masa îndobitocitoare" (p. 80). Gerbner folosea sintagma imperialism cultural (1983), referindu-se la raspîndirea internationala a modelelor de emisiuni stupide [15]; detalii contemporane – anii 2000 – asupra unora dintre aceste emisiuni si asupra caracterului lor evident nociv, într-o sinteza recenta a lui R. Caplescu [16].
Reactii intense au existat atît la nivel cultural („Artistii, scriitorii si cercetatorii – mai ales sociologii – sunt în masura si au datoria sa combata efectele cele mai funeste pentru cultura si democratie ale acestei «mondializari» a raului...") [17], cît si la nivel politic (presedintele SUA, Lyndon Johnson, a numit o comisie pentru studiul violentei televizate. La rîndul sau, Congresul american a efectuat o cercetare larga a cazurilor si formelor de violenta televizuala [18]. În anul 2002, Ministerul Culturii si al Comunicatiilor din Franta încredinta filosofului Blandine Kriegel, consiliera a sefului statului, misiunea de a evalua proportiile impactului negativ ale violentei televizate asupra publicului (am citat mai sus unele din constatarile raportului). Seful statului român, presedintele Iliescu, afirma, într-o conferinta de presa: „Televiziunile au demisionat de la viata culturala si au alocat spatiu din ce în ce mai larg unor emisiuni cu caracter trivial" (Adevarul, 4 aprilie 2002). Cel care semneaza aceste rînduri, în calitatea sa de parlamentar, a vorbit de doua ori, cu îngrijorare si asprime, de la tribuna Senatului (3 mai 2001 si 18 febr. 2002) [19] despre dezastrul spiritual provocat de vulgaritatea, violenta si pornografia tubului catodic. Si de la nivelul publicului larg, reactiile sunt vehemente; iata un fragment din scrisoarea unui cititor, adresata ziarului Adevarul: „Violenta, promiscuitatea, tîlharia, perversiunea si homosexualitatea, ferocitatea, ura, cinismul si crima sunt prezente zilnic pe micul ecran. Deunazi, un tînar declara pe un post TV ca nu-i place muzica, nici cea culta, nici cea populara, ci doreste haosul. (...) Obiectivul principal al conducerilor televiziunii nu este instructia si educatia telespectatorilor, ci cîstigul financiar" (Adevarul, 9 aprilie 2002; opinii similare, în acelasi ziar, din 22 aprilie 2002 sau 4 februarie 2003). Explicatia sociologilor e fara echivoc: "«Oferta» de violenta televizuala este, în România, dubla fata de Franta si mai mult decît tripla fata de retelele americane de televiziune (cf. studiului CSA, Franta, 1995 si Cultural Indicators Project, pentru SUA si Canada" [20]
În ceea ce ne priveste, cercetînd atent istoria si fenomenologia locale, autohtone, românesti ale problemei, combatem cu fermitate, fie si în mod "donquijotesc", "...cinismul profesional al producatorilor de televiziune..." [21], "supunerea demagogica la gusturile populare..." [22], care nu duc decît la proliferarea în masa a imbecilitatii zglobii, în favoarea a ceea ce este cu adevarat substantial, formativ, satios spiritului, în toate formele specific televizuale, inclusiv gaya scienza. Se insista în mod fariseic, demagogic (de catre producatori si unii comentatori partizani) asupra ideii ca „publicul cere" aceasta marfa, escamotîndu-se faptul ca e vorba de necesitati deliberat create si ca dezintoxicarea e nu doar posibila, ci si obligatorie daca, ascultînd glasul ratiunii, încercam sa evitam marasmul si barbaria.
Considerate la vostra semenza: (Scrutati-va menirile fiintii:
fatti non foste a viver come bruti, nu-s oamenii facuti sa fie fiare,
ma per seguir virtute e conoscenza" ci pelerini ai binelui si-ai mintii.)
DANTE, Infernul, c. XXVI, 118-120
BIBLIOGRAFIE
(cu aldine – texte referitoare direct la realitatea româneasca)
AMALOU, FLORENCE: Ecrans violents: Le rapport Kriegel veut bannir la violence de la télévision, în Le Monde, 15 nov. 2002, p.20
BOURDIEU, PIERRE: Televiziunea, jurnalismul si politica • Întoarcere asupra televiziunii, în Contraofensive, trad. de Aliza Ardeleanu, Ed. Meridiane, Buc., 1999, pp.76-94
2b. BOURDIEU, PIERRE: Despre televiziune, trad. de B. Ghiu, Ed. Meridiane, Buc., 1998
CAPLESCU, ROMULUS: „Reality tv": mistificarea si indecenta la rangul de virtuti, în Adevarul literar si artistic, 21 ian. 2003
DEFLEUR, MELVIN L. & BALL-ROKEACH, SANDRA: Teorii ale comunicarii de masa, trad. de D. si C. Harabagiu, Ed. Polirom, Iasi, 1999
DRAGAN, IOAN: Adolescentii de azi – o generatie crescuta cu televiziunea? în Dilema, nr. 513, 24 ian. 2003
5b. DRAGAN, IOAN: "Ce" si "cum" privesc copiii la televizor în Dilema veche, nr. 64, 8 apr. 2005
GHIU, BOGDAN: Ochiul de sticla – Texte privind televiziunea, 1991-1997, Ed. All, Buc., 1997
HAINES, ROSEMARIE: Comunicarea televizuala, Ed. Eficient, Buc., 2000
JEANNENEY, JEAN-NOEL: O istorie a mijloacelor de comunicare, trad. de M. Calcan, Ed. Institutul European, Iasi, 1997
LOCHARD, GUY & BOYER, HENRI: Comunicarea mediatica, trad. de B. Ceangalau, Ed. Institutul European, Iasi, 1999
LULL, JAMES: Mass-media, comunicare, cultura, trad. de Mihnea Columbeanu, Ed. Polity Press, Oradea, 1999
MATTELART, ARMAND & MICHELLE: Istoria teoriilor comunicarii, Ed. Polirom, Iasi, 2001
MIHAILESCU, MAGDA: Lasati-o pe Marylin în pace!, în Adevarul literar si artistic, 21 ian. 2003
MILCH, DAVID: Razboaiele culturale s-au sfîrsit: televiziunea a învins, trad. de A.Gorzo, în Dilema, nr. 481, 31 mai 2002
OANCEA, I. & SUBTIRELU, L.: Psihiatrii avertizeaza: Televiziunea face din copii bestii violente, în Adevarul, 1 febr. 2003
PATAPIEVICI, H.-R.: Nu oricine trebuie sa-l citeasca pe Kirkegaard, interviu de M.P.Buluc, în Cotidianul, 18 mai 2002
PEDLER, EMMANUEL: Sociologia comunicarii, trad. de B. Ghiu, Ed. Cartea Româneasca, Buc.,
2001
VASILESCU, M.: Din nou despre violenta, în Dilema, nr. 513, 24 ian. 2003
***: Dilema, an. IX, nr. 460, 21 dec. 2001 (numar consacrat Faptului divers)
51.4KB
|
|
