|
|
Dante reuseste sa îmbine prin opera sa: „Divina Comedie", o lume doctrinala ce se contureaza prin: mistic - cer si pamânt. El este spectatorul, actorul si judecatorul propriei opere. Asa cum el a reusit, sau cel putin a încercat, sa înteleaga lumea, a noastra, a lor; viata, moartea, noi de ce nu am încerca, mai întâi de toate, sa ne întelegem pe noi însine. Sa ne redescoperim prin lucruri frumoase care sa ne faca inima sa tresara de bucurie, sa ne umplem sufletele de dragoste, de cunoastere, sa-l hranim.
Marii autori ai epocilor apuse, cred eu, ca au reusit sa se regaseasca, sau sa se afundeze, acolo în adâncul lor. Si-au construit lumi, idei, idei filozofice ce mai târziu au rezultat trairi. Iar cu cele mai frumoase trairi si-au hranit atât sufletul cât si creierul. Unii au descoperit viata, asa cum a facut si Dante, caci cele doua lumi despre care a scris fac parte din viata, putem spune ca sunt însasi viata.
Unii au geniu, altii au vointa dar important în cele din urma este sa nu dam înapoi, sa nu lasam ca visele noastre sa dispara înainte de-a le da o sansa. Si hai sa le dam o sansa. Sa îndraznim sa visam dincolo de lumea aceasta, sa traim dincolo de realitate si sa ne înfruptam din fiecare bucurie. Sa culegem roadele unor creatii unice pe care doar o minte zburdalnica le-ar putea concepe, le-ar putea da viata. Sa ne gândim pentru o clipa ca suntem undeva între cer si pamânt si putem sa zarim atât jos cât si sus, ca putem sa zburam printre nori si putem sa simtim vântul lovindu-ne pielea. Ce poate fi mai minunat?
Sa vedem cum natura înfloreste sau ofileste caci si asta face parte din cursul vietii, iar viata este frumoasa chiar daca este vara sau toamna. Iar, un poet adevarat ar sti sa se înfrupte din ambele anotimpuri si sa scoata la iveala tot ceea ce este mai frumos din ele. Caci si vara si toamana exista dragoste, iubire.
Sa învatam sa ne iubim ca semeni si sa încercam sa ne respectam unii pe altii. Sa ne acceptam cu bune si rele ca nimeni nu este perfect. Si abia atunci sufletele noastre vor fi libere si vor începe sa creeze acea lume mirifica plina de lapte si miere. De ce sa ne lasam condusi de un, Infern, Purgatoriu, Paradis, când am putea sa le unim pe toate sub o singura denumire.
Nostradamus spunea ca exista un al optulea cer numit, Abrasax. Un cer în care se pot întâmpla atât bune cât si rele, un cer în care traiesc si îngeri si demoni alaturi de suflete pagâne sau suflete fara pacat. De ce nu ar fi totul ca în viata si acolo? Încercam sa ne cladim drum pe cararile vietii prin diverse metode. Metode ce uneori nu sunt tocmai la nivelul asteptarilor noastre. Dar de ce sa nu facem totul cu dragoste si daruire? Sa ne cream propriul Paradis, propria poveste.
Într-o societate lovita de bune si rele, de cultura si incultura, de bogatie si saracie, sa încercam sa ne simtim egali. Caci în fata cerului suntem egali indiferent de cât de multe am avea pe lumea asta.
Lumea asta ce a fost creata doar pentru a ne ispasi pacatele altor vieti. Pentru mine aici este adevaratul Iad. Poate ca Dante nu a privit atent în jurul lui si a cautat un loc mai rau si altul mai bun. Dar aici sunt ambele, si Infernul si Paradisul iar Purgatoriul este starea noastra de veghe: calma, spasita.
Nu cred ca conteaza ce nationalitate suntem, pentru ca suntem oameni si nu conteaza materialul, conteaza doar sufletul. El este cel ce ne conduce în viata si tot el ne conduce în moarte. Si atunci daca tot suntem legati prin suflete de ce sa nu ne privim la fel, de ce sa nu ne simtim egali, cel putin spiritual?
Spiritualitatea face parte din noi si toti marii scriitori au amintit-o într-un fel sau altul doar ca de ceva timp nici unul dintre scriitori vremii nu a mai reusit sa o atinga.
Poate ca nici nu se va mai reusi în curând, cel putin nu cred ca cineva va mai reusi sa scrie o lucrare asemanatoarea Comediei lui Dante sau de ce nu, Istoriei si Religiei lui Eliade, care bineinteles ca abordeaza spiritualitatea dintr-o alta latura, dar are si asemanari cu lumea lui Dante. Spiritualitatea a fost si pentru Eminescu un subiect destul de controversat. Si cu toate astea marii scriitori au avut o anumita înclinatie spre aceasta latura, dar ce s-a întâmplat cu spiritualitatea între timp? Sa fi fost uitata? Oare am uitat sa mai credem? Sau nu mai vrem sa credem?
14.7KB
|
|
