|
|
Sfântul Irineu (cca 125-202), unul din Pãrintii întãritori ai Bisericii Crestine, o cunostea si o condamna; Sterie Diamandi (22.08.1897-11.06.1981), un mare cercetãtor al vietii lui Iisus, de asemenea, condamnã afirmatiile din aceastã evenghelie apocrifã.
Zilele acestea, în preajma sãrbãtoririi Învierii Mântuitorului nostru, agnosticii zilelor noastre, având în spate puternica mass-media americanã, dupã ce s-au rãcorit lãudând pe toate cãile "succesul enorm" repurtat de stupida fictiune "Codul da Vinci" cu care Dan Brown s-a fãcut miliardar si care, într-adevãr, a putut suci mintile oamenilor a cãror putere de judecatã si de cercetare s-a oprit la jumãtate, fac acum mare zarvã în jurul uneia din duzinele de evanghelii apocrife, descoperitã prin anul 1970, dar datã abia recent în vileag de presa americanã, de National Geographic Society prin webb-site-ul ei, de emisiuni CNN si de la History Channel etc.
Curios, ca si dumneavoastrã, sã vãd în aceastã cãrticicã o nouã sursã de inspiratie a maculaturii lui Brown, am citit-o în traducerea unor helenisti destoinici care au putut recupera cam 85% din textul gãsit, suficient pentru a întelege despre ce este vorba. Dacã pentru lingvisti, descoperirea în sine este, într-adevãr, pretioasã, indiferent cã este o simplã traducere a originalului din limba coptã, scris cam la 140 de ani dupã moartea lui Iuda, pentru marii teologi, în cazul cã nu a fost chiar o deplinã dezamãgere, ei nu au putut afla mai multe decât stiau deja din celelalte apocrife necanonice ("Evanghelia lui Toma", a Mariei Magdalena s.a.), frizând un folclor naiv precrestin. Este mai mult ca sigur cã, în arhivele strict secrete ale Vaticanului existã o copie mai bunã, dacã nu chiar originalul în limba vechilor egipteni (copta), pe care Sf. Irineu îl cunostea. Cu totii, fãrã exceptie, sunt de acord cã autorul ei în nici un caz nu a fost apostatul apostol Iuda Iscarioteanul, ci unul din grupul gnosticilor pre-crestini (dupã altii, un evreu care voia sã înlãture blamul vânzãrii ce pica pe capul tuturor iudeilor), în orice caz un autor anonim, pe care, încã din anul 1943, prietenul meu, scriitorul aromân Sterie Diamandi, l-a numit un "jalnic eretic".
Când veti citi aceastã "basnã popularã" a ereticilor copti, veti vedea cã, din Iudeea, pânã la gurile Nilului, informatiile transmise din gurã în gurã despre patimile Mântuitorului au ajuns destul de mult deformate. În esentã, aceastã evanghelie apocrifã sustine cã Iuda ar fi fost cel mai bun prieten al lui Iisus si cã, între cei doi, ar fi existat o întelegere tacitã, un mare secret, prin care Iisus l-ar fi convins pe Iuda sã joace, ca într-o piesã de teatru, rolul uni trãdãtor ce va fi blamat de toti crestinii - cu alte cuvinte, sã-l sacrifice - urmând ca la judecata de apoi el sã fie absolvit si chiar bine rãsplãtit. Apocrifa, unde Iuda nu apare ca trãdãtor ci ca victimã, ne mai oferã si o nouã versiune asupra unor secrete ale Creatiei, nu atât de divine pe cât o credeam noi, în care Satana joacã si el un rol important, ecourile acestei versiuni aberante resimtindu-se si în secta bogomililor.
Sfântul Irenaeus (Irineu), Episcop de Lugdunum (Lyon) si expert în teologia precrestinã si crestinã din sec. al II-lea, este singura persoanã despre care putem afirma astãzi cu certitudine cã a citit "Evanghelia lui Iuda", probabil în original. În cartea sa "Adverusus haereses" (Adversarul ereticilor), scrisã în anul 180 d.Chr., la sectia I.31.1, scria: "Unii declarã cã Iuda trãdãtorul era familiar cu aceste secrete (cele descrise de "Evanghelia lui Iuda" - n.n.) si cã el singur stia adevãrul cum nimeni altii (din apostoli - n.n.) nu-l stiau; cã el a îndeplinit misterul trãdãrii (acea întelegere secretã cu Iisus - n.n.), cã, prin el, toate cele pãmântesti si ceresti au fost aruncate în confuzie. Ei creeazã o istorie fictivã de acest gen, pe care o stilizeazã în "Evanghelia lui Iuda". (Subl. ns.)
Dupã critica aspra a Sfântului Irineu, "Evanghelia lui Iuda" a fost abolitã si a dispãrut. Iatã însã cã a apãrut aceasã copie, tradusã cam dupã 300 de ani de la scrierea originalului, din copticã în elinã. Copia stãtuse ascunsã circa 1.700 de ani si a fost descoperitã în desertul egiptean de niste hoti cãutãtori de comori, prin anul 1970 si scoasã ilegal din Egipt. S-a încercat vinderea ei unor anticari din Elvetia, care cereau 3 milioane de dolari. În anul 1999 a fost vândutã în America anticarei Frieda Tchakos, care a depus-o la depozitul bãncii new-yorkeze Citibank, unde, fiind scrisã pe papirus, s-a deteriorat rapid, dupã ce rezistase aproape douã milenii intactã. A fost cu greu restauratã în proportie de 85%, de aceeasi echipã de specialisti care au descifrat manuscrisele de la Qumran, Marea Moartã, loc vizitat de mine cu câteva luni în urmã. America va returna în curând manuscrisul unui mare muzeu de antichitati din Cairo.
Spre a vã face o idee de felul cum trebuie citit textul deteriorat, iatã aici un mic fragment din aceastã apocrifã. Într-o paginã, Iisus spune: "Adevãr (...) tie, acest botez (...) în Numele Meu (... lipsã 9 linii...). Adevãr (...) Iuda (...) oferã sacrificii lui Saklas (numele lui Iisus - n.n.) Saklas-Dumnezeu (...3 linii lipsã...) tot ceea ce e rãu. Dar tu Iuda vei triumfa peste ei toti (...)".
Foarte interesant este faptul cã în exceptionala biografie cristicã scrisã de profesorul aromân Sterie Diamandi - trilogia de aproape 1.000 de pagini "Fiul lui Dumnezeu - Fiul Omului" - în volumul al treilea, "Patimile, moartea, învierea", apãrut, ca si precedentele, în editura Cartea Româneascã, Bucuresti, 1943, la pg. 230, marele cristolog român (cu care eram bun prieten, dar niciodatã nu l-am întrebat de unde detine sursa), scria despre continutul apocrifei lui Iuda: "Astfel, unii au avut gustul sã presupunã cã Iuda a sãvârsit gestul incriminat, împins de dorinta de a furniza lui Iisus prilejul asteptat, sã facã dovada strivitoare a puterii sale dumnezeiesti. A existat chiar o sectã de eretici (aluzie la autori de genul apocrifei incrimiate - n.n.), care vedea în Iuda un erou si un martir, vrednic sã fie venerat, iar nicidecum hulit. Dupã acesti eretici, Iuda, în marele lui devotament fatã de Iisus, si-a luat sarcina ingratã de a fi instrumentul prin care se împlineste vointa divinã. N-avem nici un indiciu care sã ne îndreptãteascã sã facem o astfel de presupunere. Dacã, într-adevãr, lucrurile s-ar fi petrecut asa, atunci, apostolii si comentatorii crestini ar fi fost cei dintâi sã proslãveascã fapta lui Iuda. Situatia însã se prezintã cu totul altfel. Si nu vedem deloc care ar fi interesul si motivele care au putut determina o denaturare a adevãrului, într-un mod asa de oribil. De aceea, socotim ipoteza de mai sus drept o purã fantezie".
Cât adevãr a proiectat aceastã opinie limpede asupra apostaziilor contemporane! Marile edituri din România ar fi trebuit sã lanseze pe piatã exceptionala trilogie româneascã a vietii Mântuitorului nostru, care nu existã decât în numai câteva biblioteci din tarã si nu umplând spatiul mioritic cu maculatura lui Dan Brown. Oare se va gãsi cineva sã o reediteze pânã ce tineretului nostru nu se i va otrãvi de tot mintea si cu alte "capodopere" stupide de genul cãrtii lui Dan Brown?
În orice caz, ceea ce a spus Sterie Diamandi acum 63 de ani este rãspunsul perfect dat celor ce fac atâta zarvã în jurul "Evangheliei lui Iuda" si care încearcã sã convingã omenirea cã aceastã apocrifã sau "Codul lui da Vinci" ar trebui sã înlocuiascã evangheliile canonice...
19.8KB
|
|
